Parohia Ortodoxă Română din Setúbal s-a format în aprilie 2007, din iniţiativa unui grup de cetăţeni români rezidenţi în Setúbal, credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române. Biserica Ortodoxă Română a aprobat înfiinţarea acestei parohii, care a primit hramul Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur (30 ianuarie).

Înalt Preasfinţitul Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a numit un preot pentru a sluji în această parohie. Încă de la început slujbele s-au oficiat la Capela Nossa Senhora de Saúde, prin bunăvoinţa Episcopiei Catolice din Setúbal.

În aprilie 2008, un grup de credincioşi din Alcochete ai parohiei au primit din partea Primăriei oraşului Alcochete dreptul de a folosi Capela São Sebastião pentru slujbe ortodoxe. Prima slujbă în această capelă s-a oficiat în ziua de Paşti din anul 2008 (27 aprilie), când a luat fiinţă Filia Alcochete. Începând de la acea dată, s-a stabilit un program de slujire duminicală alternativă (Setúbal/Alcochete), care a inclus, cu timpul, şi alte comunităţi româneşti, din zone mai îndepărtate: Estremoz şi Mucifal-Colares.

Începând din anul 2008, Parohia Ortodoxă Română din Setúbal a participat la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, alături de celelalte Biserici creştine prezente Setúbal. Pe lângă misiunea sa duhovnicească, parohia a iniţiat şi acţiuni de asistenţă culturală a comunităţii româneşti, organizând evenimente culturale în colaborare cu Institutul Cultural Român, Parohia catolică São Sebastião (concerte de Crăciun în 2009 şi 2010), Museu de Arqueologia e Etnografia de Setúbal (expoziţia Art Nouveau na Roménia, în februarie 2010), Museu de Trabalho Michel Giacometti din Setúbal (proiectul De longe, de perto, în perioada iulie -septembrie 2010), Primăria Municipiului Redondo (Festivalul Sabores e Saberes de outras Gentes, 2012 și 2013).

Din februarie 2013 organizează Școala românească la Capela São Sebastião din Alcochete.

26/09/13

Congresul Asociatiei Nepsis 2013, in Belgia

Congresul Asociatiei Nepsis din acest an se va desfasura in Belgia si va fi organizat si gazduit de filiala Nepsis Belgia. Sunt asteptati peste 150 de tineri din intraga mitropolie.
Iata cateva informatii legate de congres:
Perioada: 1-3 Noiembrie 2013
Tema Congresului: Cum sa traiesti ca tanar ortodox azi?
Loc de desfasurare: Centrul La Foresta, http://www.laforesta.be/  Leuven
Invitati : Toti ierarhii din cadrul Mitropoliei Europei Occidentale si Meridionale (Inaltpreasfintitul Iosif, PS Siluan, PS Timotei, PS Ignatie, PS Marc).
Acestora li se adauga: Klaus Keneth si Pc. Diacon Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae" din Iasi.
Cost de participare: 95 de Euro (mesele si cazarea incluse). Transportul pana in Belgia nu intra in acest cost.
Pentru cei care isi asigura cazarea pe cont propriu preturile sunt:
·         Ziua de sambata cu 3 mese incluse: 40 Euro
·         Zilele de vineri si sambata (cina de vineri si 3 mese sambata): 55 Euro

Congresul incepe vineri seara si va fi deschis de Inaltpreasfintitul Iosif. In ziua de sambata vor avea loc doua conferinte dimineata si ateliere  pe diferite teme  dupa amiaza, sustinute de ierarhii prezenti si invitatii nostri.
Cei interesati de congres TREBUIE sa se inscrie, folosind formularul disponibil la adresa http://nepsis.be/congres-2013/inscriere/.
Informatii suplimentare se pot solicita la adresa congresnepsis2013@gmail.com .
Dl Klaus Keneth s-a convertit la ortodoxie dupa o intalnire cu Parintele Sofronie de la Manastirea Essex si este autorul mai multor carti, printre care "2 milioane de km in cautarea Adevarului".

Diacon Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae", Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi are experienta in lucrul cu tinerii, coordoneaza proiecte de educare si dezvoltare a adultilor, este interesat de dialogul intre stiinta si religie.

Sem comentários:

Enviar um comentário